Cu fruntea în senin

2012.07.03

Furtuna de mătase a crâncenelor sfere
Se prăbuşeşte-nceată prin zidurile gri
Sunt sub asediu orelor bătute în biserici
Ca sub o roată grea din rocă de granit

 

Printr-o asurzitoare clipă se-ncremeni privirea
Fixată-ntr-un omagiu de gând pelin ursit,
Iar naşterea-mi apare ca o pedeapsă aspră
În urma judecăţii unui judecator cumplit

 

În jur nu se mai văd nici cruci, nici morţi, nici lacrimi
Doar semne de-ntrebare precum suliţi de-argint
În carnea unui gând lăsat la urma urmei
Precum soldatu-n soare ca să păzească cerul
De tot ce n-a-nceput

 

De-acuma începe jocul de-a fiarele, de-a nunta
Sub luna lunguiaţă ce martoră-mi va fi
De-acum lăsăm deoparte tot ce ştiam şi rana
Deschisă din albastru în câmp va înflori

 

Aduceţi-mi beteala ce deapănă imagini
‘n oglinda apei tulburi ce nu se limpezi
Un biet trecut prin vreme cu mainile zbârcite
De-atâta dor de soare ce n-a mai răsărit

 

N-a mai rămas nimic, nici clipe, nici speranţe
pe care le aveam pe când eram copil,
am degetele-aproape şi-aştept să-ntâlnesc viaţa
ca să îmi iau adio cu fruntea în senin.

 

Mihai Păun
17.05.2012
Brno