Femeia posibilă

2012.11.28

Păşeşte albastru femeie posibilă
zar visceral, emoţie!
Prefer să nu te caut, aleg
să mă-ntâlneşti din întâmplare
între aparentele ruine unui acum nefixat,
Închide ochii şi urmează-mă
printre viitorii tăi copii
urcând o muchie a unei paralele,
Te poţi întoarce din drum,
să-mi ieşi din ochii poţi
privind pieziş către o altă contrucţie
aici nimic nu este obligatoriu
nici măcar timpul
cât are mâinile noastre înfipte în axă
făcându-se sinusoidă
apoi cerc nerostogolind, ca un fel de buclă statică
între acum şi acum (fixat de data asta),
Îndepărtează-te şi nu-mi lua distanţa
precum o durere,
îmbrăţişaz-o ca pe o iubire deja matură,
Am fost învăţaţi gresit!
Distanţa de la mine la tine
nu este linia spaţială dintre cele două trupuri ale noastre
(ci mult mai simplu) suntem inşine noi ca unul
aşa cum ai plia o foaie de hârtie la mijlocul ei,
Te poţi retrage dacă asta vrei
nimic aici nu este bătut în cuie ruginite
atingerea de vrei tu, ţi-o poţi lua înapoi
sărutul şi chiar lumina privirii
toate le poţi trage îndărăt după tine,
Păşeşte ca o probabilitate sau stai!
întoarce-te cu ceafa la acest urcuş în muchie
ori depărtează-te până tu şi eu
va fi acelaşi cu tu si tu,
Eu prefer să nu te caut, aleg
să mă-ntâlneşti din întâmplare.

Mihai Păun
17.11.2012
Brno

  • stefan ciobanu

    până, la final, ai mâncat o diacritică. frumos, îmi place joaca, sincer avertizările cum sunt cele de pe face, nu își au rostul, parcă te scuzi. îmi place, parcă ar fi inginerească poezia.

    •  unde am mancat diacritica? Jur ca nu o vad! Am recitit acum si nu o vad.

    • Guest

        unde am mancat diacritica? Jur ca nu o vad! Am recitit acum si nu o vad.