Tablou static

2013.08.21

Ah cât de bine te-ai dezbrăcat de furtună,
acum poți trage adânc aer în pieptul tău dezgolit
pentru trecutul ce va să vie,
pentru viitorul care s-a petrecut deja
de câteva ori,
Rost de moarte în silabele astea nu am găsit
deși am căutat, cât am căutat…
ieșirea nu există!
Uite aripile cum se aruncă în soare
pietre colorate ale libertății…
Cât de departe pot să cad?
prin ochii tăi privind pieziș, poate a dușmănie,
Cât de mult îmi pari că te îndepărtezi…
privirile sunt sugrumate precum frunzele călcate în picioare,
lemn rupt!
Îmi amintesc vag cum urcam
fiecare dală a sufletului
până n-am mai simțit nimic,
nici pantecul nu ți l-am mai simțit zvâcnind!…
Cum ai făcut să ne adâncești gleznele în nisipuri mișcătoare,
cum ai reușit să ne ucizi, să ne stingi pe amândoi
cu palmele astea mici din care țâșnesc fântâni minuscule?
Am privit în oglindă și…
timpul nu mai este o măsură,
nimic nu mai stă în calea iernii
care ne cotropește pe amândoi spasmodic
cu valuri seci
fără expresie ori contur.

Mihai Păun
21.08.2013
Brno

Acuma spune tu!