Dintr-un aprilie

2011.05.12

 
Pe când mă înălțam într-o adâncă voce către seară
Vedeam în urma mea că-s doar o clipă tristă
Și tulburat mă tulburam mai mult că nu există
O urmă încastrată-n piatră seacă
 
Atunci mi-am spus cu vocea tremurândă
Ești doar o clipa pietrei stând de mult prea multă vreme
Ce-a rătăcit de ieri pe când era ferice
În ceața ce de azi s-a ‘mpodobit cu fiere
 
Și nu am crezut, nu, că-i carnea așa moale
Pân-am simțit cutitul cum îmi despică nervii
Acum e prea târziu! Așa-mi șopti o frunză
Când iarba legăna în vantul serii
 
Tu nu mai esti tu, ce-ai fost odinioară
Bucată ruptă din carnea mea stelară
Iar eu am rămas singur cu mâinile-n tărână
Să socotesc în matematica-asta goală
 
De-acum mă tot cobor din frunză-n firul ierbii
Și mă preling contur pe piatra rece
Imaginea dispare, iar în oglinda serii
Inexistent și frânt, nimic nu trece!
 
Mihai Păun
12.05.2011
București