Mihai Păun

Mi-a spus Georgios,
Când am ajuns în chicinetă,
că fructele roșii ajută la sânge,
Asta în timp ce își curăța
un asemenea fruct deasupra spălătorului,
iar eu l-am întrebat atunci
dacă fructele verzi ajută la frunze
și el a râs,
semn ca el nu are frunze ca și trecătorul de mine.

Citeste mai departe…

Acuma vorbesti? Dupa ce mi-ai tăcut toată lumina?
Dupa ce mi-ai împins toți bolovanii la vale
Să se îmbrățișeze unii cu alții?
Eu te-am lăsat pentru că te iubesc,
Da, te iubesc cum te îmbrățișez cu toate brațele mele
Care se văd și care nu se văd
Tremurânde și netremurânde de emoție
De tine nu pot să mă apăr
Pentru că valul trebuie să învețe de la tine
Cum să se unduiască, așa că stau fără apărare
Precum o echipă de football în care toți apărătorii
Au primit cartonaș roșu după un sol răgușit de fluier
Ai să-mi dai iarăși gol în suflet,
Am să mă fac de rușine pe la toate porțile pe care le știu
Plângându-mă și văicărindu-mă
Până când am să-mi iau cortul și am să mă îngrop în plaja pustie

Citeste mai departe…

Eu sunt de vina pentru merele noastre moarte
mi-am îmbrăcat pe dos coaja mea de copac strigător la cer
încercând să-mi ascund osul în carnea ta fluidă,
Deși știam că lipsești într-o nedeterminare,
Zidul știa în piatra lui memoria ta.

Vântul îmi șuieră numele tău adevărat
certându-mi toate frunzele ochilor tomnatici,
iar sângele meu se înflorea lemnos
din ce în ce mai fluid
pe un arc închis numit cerc
reinventând arsura dalelor de piatră ale unor tărâmuri mult mai însorite
vibrându-mi tot pământul trupului.

Citeste mai departe…

Îmbunare

Multe am vrut să-ți spun și eu,
dar m-am îmbunat
până nu ți-am mai spus nimic șuierator,
Acolo sub turla bisericii
mi-am luat aceiași culoare cu zidul,
iar inima a bătut în gol
clopotul a bătut în fiecare zi la aceiași oră tot în gol
pietrele bat în gol și acum
iar încă nu te mai aștept
iar incă nu te mai caut cu privirea
până când mă împac cu sângele meu vltav
căutând cu ochiul vederea ta,
Dacă mă iubești de-acum, vai mie, plecat sunt!

Citeste mai departe…

Ce mult tăciune pe marea asta de guri
căscate,
secetoase
Privind împerecheri aiurea insirate pe rânduri și coloane
cu ochii larg deschiși în plină înserare
desperechiind cu limba fiece fir
în patru sau în șapte,
Dupa cum se simte veninul de puternic
călătorind prin jugulară precum un tren de noapte.

Ah, dac-aș avea puterea să vă închid pe toate!…
Gemete seci,
Nisip în vânt
V-aș întoarce cu fața către voi folosindu-vă drept oglinzi
până ce v-ați sparge în cioburi neuniforme
o construcție subredă,
plină de carii,
Care se prăbușește din propria-i imperfectiune
lăsând în urmă un nor de praf și un morman de șoapte.

Citeste mai departe…

Ia o mașină de cusut
și fa-mi un tiv lung de cuvinte
sorbite cu nesaț de Mai
de foc,
de ceară
dară sfinte!

să pot să-mi dau în nenoroc
sau în cafea,
în zaț,
în pietre,
Să pot afla cum un biet nod
nu mă aprinde, dar mă pierde.

Ia mai apoi cu un ulcior
din apa veche-a nemplinirii
și vars-o într-un vechi pustiu
de mărăcini,
de flori,
de fiere!

Citeste mai departe…

Ah cât de bine te-ai dezbrăcat de furtună,
acum poți trage adânc aer în pieptul tău dezgolit
pentru trecutul ce va să vie,
pentru viitorul care s-a petrecut deja
de câteva ori,
Rost de moarte în silabele astea nu am găsit
deși am căutat, cât am căutat…
ieșirea nu există!
Uite aripile cum se aruncă în soare
pietre colorate ale libertății…
Cât de departe pot să cad?
prin ochii tăi privind pieziș, poate a dușmănie,
Cât de mult îmi pari că te îndepărtezi…
privirile sunt sugrumate precum frunzele călcate în picioare,
lemn rupt!
Îmi amintesc vag cum urcam
fiecare dală a sufletului
până n-am mai simțit nimic,
nici pantecul nu ți l-am mai simțit zvâcnind!…
Cum ai făcut să ne adâncești gleznele în nisipuri mișcătoare,
cum ai reușit să ne ucizi, să ne stingi pe amândoi

Citeste mai departe…

Ce aș putea înțelege din rândurile astea jilave
Prin care nici lumina nu trece, nici sufletul?
Îmi stau ca pietre iarbă rea
Nenăscânde
și pline de venin,
Bune doar prin greutatea lor,
dar vlăguite de orice emoție a lemnului
și necunoscând tremurul unui puls,
ori libertatea unei aripi.

Cum să te arunci în soare
când nu poți sări nici zidul până aici?
Orice furtună îți este sfârșitul implacabil,
iar țipătul îți este înserare,
pierdere,
deznădejde
Până ce ajungi să stai cu tălpile înfipte în pământ,
sau în nisipul fierbinte al țărmului
din care nu te vei putea desprinde.

Citeste mai departe…

Aș fi vrut să te aduc mai aproape
de neștirea în care mă ascund,
de trotuarele împuțite
populate de tărfe și pești,
de traficanți de droguri înarmați
și vâzători chinezi și vietnamezi
care îți vând mâncare îndoielnic de sănătoasă

Aș fi vrut să te aduc mai aproape
de lumea asta mizerabilă
care trăiește în fiecare zi
și moare în fiecare zi,
În care sărăcia este a tuturor, numitor comun,
iar băutura este ieftină
prin toate bodegile si speluncile pline înca de la amiază

Aș fi vrut să te aduc mai aproape
să vezi cu ochii tăi verzi
cât ești de norocoasă
să te poți plimba seara pe bulevard sau altundeva
și să te poți opri să bei o cafea
la o terasă cochetă cu muzică bună
în timp ce aici oamenii se execută prin împușcare

Citeste mai departe…

Citeste mai departe…